Liderii Partidului Național Liberal stabilesc sâmbătă, în ședința Biroului Politic Național, începând cu ora 13:00, poziția partidului în ceea ce privește votul Guvernului propus de Luca Niculescu, din care fac parte 11 miniștri PSD.

Liderul PNL, premierul Ilie Bolojan, a declarat, vineri seara, într-un interviu la Digi24, că va propune în ședință ca PNL să dea un vot de învestire pentru Guvernul Luca Niculescu.

Ilie Bolojan a precizat că sunt colegi liberali care nu doresc să acorde acest vot, iar sâmbătă se va lua o decizie. Liderul PNL a explicat că un astfel de vot este doar pentru instalarea Guvernului, dar PNL trece în opoziție.

Ilie Bolojan a precizat că, împreună cu USR, PNL dorește să construiască un pol de modernizare care poate deveni o alianță pentru alegerile din anul 2028.

Vineri, Comitetul Politic al USR a decis, în unanimitate, ca partidul să voteze, în Parlament, împotriva învestirii Guvernului PSD – Luca Niculescu, a anunțat USR într-un comunicat de presă.

USR precizează că decizia vine în contextul în care PSD încearcă să prezinte drept o soluție de stabilitate politică revenirea la un model de guvernare bazat pe risipirea banilor publici, protejarea privilegiilor și blocarea reformelor de care România are nevoie.

„Un guvern care va fi condus de la sediul PSD și care se va sprijini pe o majoritate toxică cu AUR nu poate avea susținerea noastră. România are nevoie de un guvern funcțional, dar nu cu orice preț. USR nu va gira o nouă guvernare în care românii să plătească nota de plată, în timp ce aceiași oameni care au jecmănit țara își sporesc puterea, privilegiile și cutiile de pantofi. USR își va continua munca pentru români din opoziție. Vă promit că vom sta cu ochii pe ei și pe fiecare mișmaș pe care vor încerca să-l facă. Nu o să le meargă. Și vom construi cu determinare aceea alianță politică reformistă care să câștige următoarele alegeri”, a declarat președintele USR, Dominic Fritz.

Lista miniștrilor cu care Luca Niculescu merge în Parlament

Premierul desemnat Luca-Alexandru Niculescu a depus, la Parlament, joi seara, lista cu componența viitorului Executiv și programul de guvernare, pentru obținerea votului de învestitură.

Din formula propusă transmisă oficial reiese că acesta a acceptat toate propunerile înaintate de PSD, structura noului Guvern combinând figuri politice social-democrate cu mai mulți specialiști independenți.

Formula guvernamentală include 19 membri și aduce o serie de noutăți, prin înființarea a două posturi de miniștri delegați: unul dedicat domeniului digitalizării și inteligenței artificiale și altul axat exclusiv pe învățământul preuniversitar. Posturile sunt ocupate de Bogdan Costinel Dumitru și Gabriel Sorin Ionescu.

Propuneri – membri ai Guvernului Niculescu

Nr. crt.

Funcție

Partid

Nume

1.  

Prim-ministru

 

Independent

Niculescu Luca – Alexandru

2.  

Viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne

PSD

Neacșu Marian

3.  

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii

PSD

Popa Ștefan-Ovidiu

4.  

Ministrul Finanțelor

Independent

Nazare Alexandru

 

5.  

Ministrul Afacerilor Externe

Independent

Neculăescu Sebastian – Dănuț

 

6.  

Ministrul Justiției

PSD

Marinescu Radu

 

7.  

Ministrul Apărării Naționale

PSD

Oprea Ștefan-Radu

8.  

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

PSD

Zamfir Daniel-Cătălin

9.  

Ministrul Delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială

Independent

Dumitru Costinel – Bogdan

10.  

Ministrul Energiei

Independent

Chisăliță Dumitru

 

11.  

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

PSD

Barbu Florin-Ionuț

12.  

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD

Intotero Natalia-Elena

13.  

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

PSD

Stoica Marcel-Alexandru

14.  

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene

PSD

Ghigiu Alexandru-Mihai

15.  

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

PSD

Manole Petre Florin

16.  

Ministrul Sănătății

PSD

Rogobete Alexandru-Florin

 

17.  

Ministrul Educației și Cercetării

Independent

Costreie Valentin – Sorin

18.  

Ministrul Delegat pentru Învățământ Preuniversitar

PSD

Ionescu Sorin – Gabriel

19.  

Ministrul Culturii

Independent

Ciocan Ioana-Ruxandra-Victoria

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a precizat, într-o postare pe Facebook, că miniștrii propuși „au parcursuri diferite, dar vor forma o singură echipă, cu un singur program și o singură responsabilitate: să lucreze pentru România. Indiferent dacă sunt desemnați de PSD sau sunt independenți, vor lucra după aceleași obiective, aceleași termene și aceleași reguli”.

Citește și

  • Programul de guvernare PSD – Luca Niculescu: deficit de 5,2% din PIB în 2027, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, indexarea „prudentă” a pensiilor, impozitarea proprietății la valoarea de piață
  • Guvernul PSD – Luca Niculescu promite mai puțină birocrație, funcționari profesioniști, reformă administrativă prin comasare voluntară a localităților mici / Noi surse de fonduri direcționate în teritoriu: Programul Național de Infrastructură Județeană și Programul Național de Dezvoltare Metropolitană
  • Guvernul Luca Niculescu anunță conceptul de „stare de vigilență” și obiectivul de creștere a rezilienței la amenințări hibride prin pregătirea populației, a autorităților locale și a operatorilor economici esențiali pentru situații de criză – Programul de guvernare
  • Guvernul Niculescu își propune îmbunătățirea criteriilor obiective de meritocrație și experiență pentru accesul magistraților în funcții de conducere – Programul de guvernare