Parlamentul European a adoptat joi, la Strasbourg, o rezoluţie care solicită sancţiuni contra celor responsabili pentru încălcările drepturilor omului în Hong Kong după condamnarea a trei activişti pentru comemorarea victimelor din piaţa Tiananmen, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Lee Cheuk-yan (69 de ani), Chow Hang-tung (41 de ani) şi Albert Ho (74 de ani), aflaţi în detenţie din 2021, au fost condamnaţi pe 11 septembrie la pedepse cuprinse între cinci şi şapte ani de închisoare pentru ”incitare la subversiune”, la capătul unui proces criticat de Naţiunile Unite şi de apărătorii drepturilor omului.

Hong Kong şi Macao au fost mult timp singurele locuri din teritoriul chinez unde era posibilă comemorarea publică a victimelor reprimării manifestaţiilor din 4 iunie 1989, din piaţa Tiananmen de la Beijing, care cereau reforme politice. Acţiunile armatei chineze s-au soldat atunci cu aproximativ 1.000 de morţi, potrivit media internaţionale.

Astfel de comemorări sunt de facto interzise în fosta concesiune britanică după ce regimul de la Beijing a impus în 2020 o lege privind securitatea naţională, după manifestaţii masive, adesea violente, în favoarea democraţiei în anul precedent.

Textul adoptat de eurodeputaţi (459 voturi pentru, 12 voturi contra şi 86 de abţineri) le cere autorităţilor europene să adopte imediat sancţiuni faţă de toate oficialităţile hongkongheze şi chineze responsabile de această situaţie şi să înceapă demersurile pentru suspendarea statutului Hong Kong-ului în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Rezoluţia, care nu are un caracter coercitiv, le solicită autorităţilor chineze şi hongkongheze să abroge legea privind securitatea în vigoare în Hong Kong şi să ”restabilească respectarea deplină a libertăţii de exprimare şi a presei, independenţa justiţiei şi statul de drept în Hong Kong”, valori care trebuie să se afle în centrul relaţiilor între Uniunea Europeană şi China.

Ea cere punerea în libertate a celor trei militanţi condamnaţi, denunţă condamnarea la 20 de ani de închisoare a lui Jimmy Lai şi cere renunţarea la acuzaţiile formulate contra lor.

De la începutul acestui an, în Hong Kong peste 400 de oameni au fost arestaţi şi alţi peste 180 au fost condamnaţi.