Prim-ministrul ceh Andrej Babis a propus joi crearea unui sistem european de apărare antirachetă sub numele „Euro Patriot”, după modelul scutului antiaerian israelian „Domul de Fier”, informează EFE, transmite Agerpres.

„Trebuie să învăţăm din războiul din Ucraina şi să căutăm soluţii, în special în domeniul apărării împotriva rachetelor balistice”, a spus Andrej Babis în deschiderea Summitului de Apărare de la Praga, un forum de experţi şi politicieni care se desfăşoară anual în capitala cehă.

Rusia foloseşte în atacurile sale rachete balistice Iskander şi Kinzhal împotriva cărora Kievul are capacităţi defensive limitate, precum sistemul american Patriot.

Referitor la „Domul de Fier” israelian, un sistem ce combină mai multe straturi defensive, premierul Cehiei a spus că i-ar plăcea să încerce să îşi convingă partenerii europeni să se concentreze pe un proiect de acest tip.

Acest sistem apără Israelul împotriva rachetelor şi proiectilelor cu rază scurtă, cu rază medie pentru ameninţări mai complexe, împotriva rachetelor balistice cu rază lungă, chiar şi în afara atmosferei, împreună cu un sistem complementar bazat pe tehnologie laser.

Babis consideră că propunerea sa este fezabilă, la fel cum a fost şi proiectul Airbus, unde „prin unirea capacităţilor lor în 1970, ţările europene au demonstrat ce puteau realiza dacă ambiţiile sunt combinate cu angajamente pe termen lung”.

De-a lungul timpului, cooperarea dintre state şi marii investitori a transformat Airbus într-un adevărat simbol al cooperării europene pentru a concura cu Statele Unite în industria aeronautică.

În opinia premierului ceh, un magnat agroindustrial, „Euro Patriot” ar întări contribuţia europeană la NATO şi ar sprijini companiile militare aliate fără ca aceasta să însemne o concurenţă directă cu SUA.