Autostrada București – Alexandria A6, cu o lungime de 74,2 kilometri, urmează să coste 11,1 miliarde de lei, potrivit indicatorilor tehnico-economici lansați în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor.

Autostrada va traversa județele Ilfov, Giurgiu și Teleorman.

Drumul de mare viteză va fi împărțit în trei loturi, iar durata estimată de execuție este de 33 de luni.

Valoarea totală a investiției va fi de 11,12 milioane de lei, din care 9,53 miliarde de lei, inclusiv TVA, reprezintă lucrări de construcții-montaj.

Acest proiect urmează să fie finanțat din fonduri europene prin Programul Transport 2021-2027 și de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor, precum și din alte surse.

Cum va arăta Autostrada București – Alexandria

Autostrada va avea o platformă cu lățimea de 26 metri și două benzi de circulație pe fiecare sens, conform documentației tehnice.

Autostrada se va desprinde din Autostrada de Centură București A0 Sud, printr-un nod rutier de mare viteză, cu 7 bretele, și va continua spre sud-vest până la Alexandria.

Traseul este structurat în 3 loturi, astfel:

  • lotul 1 între km 2+800 – km 14+600;
  • lotul 2 între km 14+600 – km 45+200;
  • lotul 3 între km 45+200 – km 77+020.

Pe traseu vor fi prevăzute 10 noduri rutiere, care vor asigura conexiunea cu autostrăzi și drumuri naționale și județene existente sau planificate.

Primul nod va conecta Autostrada București – Alexandria cu A0 Sud. Un al treilea nod este proiectat inclusiv pentru o viitoare conexiune cu drumul de mare viteză București – Giurgiu.

Printre celelalte conexiuni se numără cele cu DJ 412A, DN 6, DN 61, DJ 601D, DJ 503, DJ 504 și DN 6F, centura Alexandriei.

65 de poduri, pasaje și viaducte, spații de servicii

Proiectul include și un număr mare de lucrări de artă. De exemplu, documentația tehnică prevede că vor exista 65 de poduri, pasaje și viaducte, pe traseul autostrăzii.

Una dintre cele mai importante construcții de acest tip va fi podul peste râul Argeș, la km 4+404, cu o lungime de 994,73 metri și 21 de deschideri.

Alte structuri majore:

  • podul peste râul Neajlov și DN 6, cu o lungime de 471,02 metri;
  • podul peste Valea Bălăria – 298,68 metri;
  • structura peste Valea Milcovăț – 295,7 metri;
  • viaductul de la km 29+733 – 337,6 metri;
  • viaductul de la km 31+600 – 499,31 metri;
  • podul peste râul Câlniștea – 8 deschideri;
  • podul peste râul Clănița – 22 de deschideri;
  • podul peste râul Teleorman – 7 deschideri;
  • viaductul peste DN 6F și râul Vedea – 27 de deschideri.

Vor mai exista, de asemenea, și pasaje pentru traversarea autostrăzii de către drumuri județene, comunale și drumuri de exploatare.

Autostrada va avea trei seturi de spații de servicii, amplasate pe ambele sensuri.

Cele mai mari, de tip S3, sunt prevăzute în zona km 10+300 – km 19+500 și km 65+390 – km 66+200.

În aceste spații sunt prevăzute, printre altele, parcări pentru autoturisme și camioane, locuri pentru vehicule electrice, toalete, zone de picnic și spații pentru dezvoltări ulterioare.

O parcare S3 va avea 106 locuri pentru autoturisme, alte 8 locuri pentru persoane cu dizabilități și 14 locuri pentru încărcarea vehiculelor electrice.

Pentru autocamioane sunt prevăzute 34 de locuri pentru staționare de scurtă durată și o zonă de pauză securizată cu 64 de locuri.

Documentația prevede și posibilitatea construirii ulterior a unui hotel cu regim P+2E+R, precum și o rezervă de teren pentru o viitoare stație de alimentare cu combustibili alternativi, inclusiv hidrogen sau GPL.

Un spațiu de servicii de tip S2 este prevăzut la km 47+900 – km 48+390. Acesta va avea 82 de locuri pentru autoturisme, 8 locuri pentru persoane cu dizabilități, 8 locuri pentru încărcarea vehiculelor electrice și 39 de locuri pentru camioane.

Cât va costa și cum este eșalonată investiția

Valoarea totală estimată este de 11.128.542.000 lei, inclusiv TVA, calculată la prețurile din 3 martie 2026 și la un curs de 5,0981 lei/euro.

Asta înseamnă aproximativ 2,18 miliarde de euro, la cursul utilizat în documentație.

Investiția este eșalonată pe trei ani:

An Investiție C+M
Anul I 4,047 mld. lei 3,447 mld. lei
Anul II 4,047 mld. lei 3,447 mld. lei
Anul III 3,035 mld. lei 2,600 mld. lei

Traseul detaliat al autostrăzii București – Alexandria 

Autostrada va traversa județele Ilfov, Giurgiu și Teleorman.

Terenurile afectate de traseul sectorului de autostradă sunt situate în extravilanul și intravilanul UAT Dărăști, Măgurele, 1 Decembrie (județul Ilfov), UAT Mihăilești, Iepurești, Bulbucata, Letca Nouă, Ghimpați (județul Giurgiu) și UAT Bujoreni, Mereni, Botoroga, Drăgănești – Vlașca, Băbăița, Măgura, Vitănești, Orbeasca, Alexandria, Mavrodin, Buzescu (județul Teleorman), atât domeniul public cât și privat.

Suprafața totală estimată a terenului ocupată de lucrări va fi de aproximativ 1,525 ha.

Județul Ilfov: datorită constrângerilor impuse de existența pe traseu a sondelor și a parcului de producție OMV, Autostrada București – Alexandria se va desprinde din Autostrada de Centură București (A0 Sud) pe direcția Sud – Vest, prin nod rutier 1, de tip A, cu 7 bretele, care asigură conexiunea între cele două autostrăzi. Viteza de proiectare pentru amenajarea bretelelor nodului și a benzilor de accelerare și decelerare este de 80 km/h. Pe anumite tronsoane ale bretelelor, viteza de proiectare s-a redus la 60 km/h din cauza necesității de restrângere a amprizei nodului rutier și pentru păstrarea lucrărilor proiectate și executate la Autostrada de Centură București A0 (3 pasaje pe A0 și o parcare de scurtă durată).

Județul Giurgiu: Traseul continuă pe direcția sud-vest și cuprinde o succesiune de poduri, pasaje și restabiliri de drumuri locale, județene și naționale, necesare traversării cursurilor de apă, văilor și căilor de comunicație existente. Dintre lucrările principale de artă se remarcă podul peste râul Argeș de la km 4+404, cu lungimea de 994,73 m, structurile peste văi și drumuri locale amplasate între km 5+174 și km 15+176, precum și pasajul peste DJ 412A de la km 8+627.

Pe acest tronson sunt prevăzute Nodul rutier nr. 2 la km 9+392, care asigură legătura cu DJ 412A, Nodul rutier nr. 3 la km 12+818, care va asigura conexiunea cu viitorul drum de mare viteză București – Giurgiu, Nodul rutier nr. 4 la km 15+400, pentru legătura cu DN 6 (E70), Nodul rutier nr. 5 la km 26+785,78, în zona intersecției cu DN 61, și Nodul rutier nr. 6 la km 35+295,37, în zona intersecției cu DJ 601D. Bretelele nodurilor sunt proiectate cu viteze de 60 km/h sau 80 km/h, în funcție de configurația fiecărui nod.

Tot pe acest sector sunt prevăzute lucrări importante de traversare, dintre care structura de la km 16+032 peste râul Neajlov și DN 6, cu lungimea de 471,02 m, podul peste valea Bălăria de la km 22+486, cu lungimea de 298,68 m, structura peste valea Milcovăț de la km 28+310, cu lungimea de 295,7 m, structura de la km 29+733, cu lungimea de 337,6 m, podul peste valea Glavacioc de la km 30+990, cu lungimea de 134,7 m, și viaductul de la km 31+600, cu lungimea de 499,31 m. Între km 19+300 și km 19+950 sunt amplasate spațiile de servicii tip S3 (stânga/dreapta), prevăzute cu parcări securizate, iar în zona nodului rutier nr. 5 este prevăzut Centrul de Întreținere și Monitorizare.

Județul Teleorman: Traseul continuă pe direcția sud – vest și cuprinde lucrări de restabilire a drumurilor de exploatare și locale, precum și numeroase poduri și pasaje necesare traversării văilor, cursurilor de apă, căii ferate și drumurilor existente. Pe acest tronson sunt prevăzute Nodul rutier nr. 7 la intersecția cu DJ 503, Nodul rutier nr. 8 la intersecția cu DN 6 (E70), Nodul rutier nr. 9 la intersecția cu DJ 504 și Nodul rutier nr. 10 la intersecția cu DN 6F (Centura Alexandria), toate proiectate pentru asigurarea conectivității cu rețeaua rutieră existentă. De asemenea, pe traseu sunt prevăzute structuri importante, dintre care se remarcă pasajul peste CF 903 Giurgiu – Videle, podurile peste Valea Câlniștea, Valea Suhat, Râul Clănița, Râul Teleorman și viaductul peste DN 6F și Râul Vedea. Totodată, între km 47+000 – km 48+400 sunt prevăzute spații de servicii tip S2, iar între km 65+500 – km 66+050 spații de servicii tip S3 cu parcări securizate. În zona nodului rutier nr. 10 este prevăzut și Centrul de Întreținere și Coordonare. Traseul se încheie la km 77+020, după traversarea DN 6F și a Râului Vedea.

Dispute privind acordul de mediu

În martie a fost emis Acordul de Mediu pentru Autostrada București – Alexandria, a anunțat Ionel Scrioșteanu, care a precizat că este o etapă preliminară avizării și aprobării Studiului de Fezabilitate.

Proiectul a stârnit dispute. Reprezentanții societății civile anunțau că sunt pregătiți să atace proiectul în instanță din cauza soluției alese. Eco Civica anunța că proiectul vă tăia 28 de ha de pădure, iar localitatea Dărăști este afectată major.

Buletin de București scria recent că Autostrada București – Alexandria trece prin cetatea lui Burebista și prin toate pădurile din calea sa.

Următorii pași

Documentația tehnico-economică a primit avizul Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor în iunie 2026 și avizul Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe în august 2026.

Următorul pas este aprobarea indicatorilor tehnico-economici în Guvernul României.

Ulterior, se poate trece la întocmirea caietului de sarcini și lansarea licitației pentru proiectare și execuție lucrări.

CNIR preia Autostrada București – Alexandria

Compania Națională de Investiții Rutiere a preluat în acest an proiectul noului pod peste Dunăre de la Giurgiu-Ruse, dar și patru proiecte de drumuri de mare viteză, unul dintre ele fiind Autostrada București – Alexandria.

Preluarea va impulsiona proiectul atât de necesar pentru reducerea accidentelor și a aglomerației de pe DN 6, un alt „drum al morții”, cât și pentru corelarea A6 cu Drumul de mare viteză București-Giurgiu, acum în etapa realizării studiului de fezabilitate la CNIR, subliniază sursa citată. „Sunt obiective care vor deservi un bazin semnificativ de populație, inclusiv transporturile de marfă și vor aduce noi investiții în sudul țării.”