Ministerele Apărării din România și Republica Moldova vor deveni parteneri în cadrul unei achiziții în comun derulate prin Programul SAFE. Semnarea proiectului – care vizează platforme de transport auto multifuncționale, pe roți – a avut loc luni. Oficialii celor două țări discută și despre programe comune anti-drone.

Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale din România, ai Ministerului Apărării din Republica Moldova și ai companiei italiene IDV Defence Vehicles au semnat documentele oficiale prin care Republica Moldova devine partener în cadrul proiectului „Platforme de transport auto multifuncționale, pe roți”.

Cu ocazia semnării acordului, premierul Luca Niculescu a precizat că această achiziție comună este o premieră.

„Proiectul „Platforme de transport auto – multifuncționale, pe roți” este inclus în Planul de investiții al României pentru industria de apărare finanțat prin alocarea destinată României din Instrumentul „Acțiunea pentru securitatea Europei”, bine cunoscutul SAFE. Avem obiectivul comun de a consolida, de a adapta capabilitățile noastre de apărare la cerințele și provocările actuale, de a investi în  industria noastră de apărare și astfel să susținem consolidarea bazei industriale și tehnologice europene, prin proiecte și achiziții comune. Iar finanțarea oferită de programul SAFE reprezintă pentru noi o mare oportunitate de a ne proteja teritoriul și cetățenii”, a mai transmis Niculescu.

Acesta a menționat că cele două țări ar trebui să lucreze și mai mult pentru aprofundarea cooperării bilaterale în acest domeniu, pentru colaborare și coordonare.

„Securitatea cetățenilor noștri și protecția teritoriilor împotriva atacurilor rusești s-au regăsit pe agenda discuțiilor pe care le-am avut cu prim-ministrul Vasile Tofan, mai ales în contextul în care vedem că astfel de incursiuni ale dronelor care încalcă spațiul nostru aerian se întâmplă tot mai des. Discuțiile foarte aplicate întăresc colaborarea noastră în domeniul apărării – iată, dovadă, acordul semnat astăzi – , dar și modul în care avansează discuțiile noastre pentru a lucra în comun și la programe anti-drone. Sunt programe tot mai necesare, așa cum ne-au dovedit și zilele trecute, când sistemele de supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naționale din România au detectat două drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian național, în zonele de nord-est a țării”, a transmis premierul.

Niculescu a menționat că proiectul are și o componentă economică importantă.

„Acest proiect prevede realizarea producției, integrării, testării finale a platformelor IVECO, în România, ceea ce, pe scurt, înseamnă investiții și locuri de muncă în țara noastră”, a spus Niculescu.

Acordul-cadru inițial a fost încheiat în anul 2019 între Direcția Generală pentru Armamente din România și compania italiană IDV Defence Vehicles S.p.A. (Iveco Defence Vehicles), conform Privesc.eu. Acesta prevede furnizarea a 2.909 platforme de transport militar în 16 configurații diferite pentru înzestrarea Armatei României, dintre care 2.039 de unități au fost deja livrate. Producția, integrarea și testarea finală a platformelor auto se realizează în România, la fabrica Iveco din localitatea Petrești, județul Dâmbovița.