Bulgaria își alege duminică președintele: Iliana Iotova conduce în sondaje, urmată de Andrei Gyurov / Războiul din Ucraina și securitatea la Marea Neagră, teme ale campaniei
Bulgarii sunt chemați duminică, 25 octombrie, la urne pentru alegerea președintelui, într-un scrutin în care principalii competitori sunt actuala șefă a statului, Iliana Iotova, și fostul premier interimar Andrei Gyurov. Campania a fost marcată de disputele privind războiul din Ucraina, relațiile cu Rusia și securitatea la Marea Neagră, transmite Mediafax, citând Associated Pr…

Bulgarii sunt chemați duminică, 25 octombrie, la urne pentru alegerea președintelui, într-un scrutin în care principalii competitori sunt actuala șefă a statului, Iliana Iotova, și fostul premier interimar Andrei Gyurov. Campania a fost marcată de disputele privind războiul din Ucraina, relațiile cu Rusia și securitatea la Marea Neagră, transmite Mediafax, citând Associated Press.
Iliana Iotova conduce în sondaje, însă analiștii estimează că alegerile vor fi decise într-un al doilea tur, programat pentru 1 noiembrie.
Un sondaj Market Links, realizat în perioada 13–19 octombrie, o creditează pe Iotova cu 47,3% din intențiile de vot, iar pe Gyurov cu 30,6%. Cercetarea a fost efectuată pe un eșantion de 1.006 cetățeni bulgari și are o marjă de eroare de ±3 puncte procentuale.
Cine sunt principalii candidați
Iliana Iotova, în vârstă de 62 de ani, este jurnalistă și fostă europarlamentară. A fost vicepreședintă în timpul celor două mandate ale lui Rumen Radev și a preluat președinția în ianuarie 2026, după demisia acestuia pentru a participa la alegerile parlamentare.
Radev este în prezent prim-ministru, după ce formațiunea sa de centru-stânga, „Bulgaria Progresistă”, a câștigat alegerile parlamentare din aprilie. Iotova candidează ca independentă, cu sprijinul acestei formațiuni și al Partidului Socialist, în care și-a început cariera politică.
Principalul său contracandidat, economistul Andrei Gyurov, este fost viceguvernator al băncii centrale și fost premier interimar, funcție pe care a ocupat-o în primele luni ale anului 2026. Este susținut de opoziția reformistă pro-occidentală și este considerat de observatori candidatul cu cele mai mari șanse de a o învinge pe Iotova într-un eventual tur secund.
Dacă va câștiga, Iotova va deveni prima femeie aleasă prin vot în funcția de președinte al Bulgariei.
Condițiile pentru o victorie în primul tur
În cursă sunt înscriși 27 de candidați. Pentru alegerea președintelui din primul tur, un candidat trebuie să obțină majoritatea voturilor, iar participarea trebuie să depășească jumătate dintre cei aproximativ 6,6 milioane de alegători înscriși pe liste.
Prezența este estimată la mai puțin de 40%, potrivit relatării citate, ceea ce ar impune organizarea turului al doilea.
Președintele Bulgariei este ales direct pentru un mandat de cinci ani și poate ocupa funcția cel mult două mandate. Deși are un rol preponderent reprezentativ, este comandantul forțelor armate, poate retrimite legi Parlamentului, semnează tratate internaționale și numește ambasadori.
Relațiile cu Rusia și securitatea regională
Scrutinul are loc într-o societate în care legăturile istorice și culturale cu Rusia continuă să provoace diviziuni, deși Bulgaria este membră NATO din 2004 și a Uniunii Europene din 2007.
Rumen Radev a afirmat că țara își va menține direcția europeană, dar a pledat și pentru îmbunătățirea relațiilor cu Rusia și ridicarea sancțiunilor împotriva Moscovei. Analiștii se așteaptă ca Iotova să continue această orientare.
La un miting din această săptămână, Iotova a susținut că pacea în Ucraina trebuie obținută prin negocieri, nu prin forță.
„Vrem ca Marea Neagră să devină o zonă militară închisă? Nu vom accepta categoric o astfel de decizie. Nu voi accepta această atitudine belicoasă”, a declarat ea.
Potrivit AP, citată de Mediafax, cel puțin șapte nave comerciale au fost vizate în această lună de atacuri cu drone în Marea Neagră, în apropierea coastelor României și Bulgariei. Incidentele s-au soldat cu trei morți și cel puțin 28 de persoane date dispărute.



Nu există încă comentarii aprobate.