Procurorii sunt într-un fel ca ziariștii: când politicienii încep să-i laude, sigur nu fac ce trebuie. Abia când îi atacă și încep să le pună bețe în roate poți fi sigur că și-au făcut treaba bine. Acum șapte ani, o cârdășie transpartinică Iohannis-Dragnea-PNL-PSD a reușit cumva să o alunge din România pe fosta șefă DNA și procuror-șef la Parchetul General, Laura Codruța Kovesi. Șutul în spate a propulsat-o departe la Bruxelles, unde a avut mult noroc. Nemții și francezii nu s-au înțeles pe cine să pună în fruntea unei instituții care în urmă cu șapte ani nu exista: Parchetul European.

Așa că birocrații Comisiei Europene și politicienii din Parlamentul European au ajuns la un compromis, alegând un outsider venit din marginea continentului, fără nici un fel de susținere politică. Dimpotrivă, regimul Dragnea i-a subminat șansele la greu, deschizându-i dosare penale în țară. Îmi amintesc bine ziua audierilor din Parlamentul European, unde venise singură cuc.

Spre deosebire de ea, contracadidații săi – un german și un francez – defilau însoțiți de delegații impresionante. Jean-François Bohnert si Andrés Ritter aveau în spate toată forța motoarelor UE, Franța și Germania, dar tocmai ăsta a fost se pare și ghinionul lor la vremea respectivă. Cu un rucsăcel în spate și un șal colorat în jurul gâtului, Kovesi a primit vestea aproape neverosimilă că a câștigat pe un aeroport din Bruxelles în timp ce aștepta la fel de singură cursa de București. S-a întâmplat să fiu prin preajmă. Am relatat episodul într-un articol publicat pe 27 februarie 2019 pe G4Media.ro

Koveși are înainte de toate marele merit de a construi o instituție de la zero. Un Parchet European ridicat de un esteuropean, populat cu numeroși procurori în structura centrală proveniți din jumătatea problematică a UE (români, greci, bulgari), care mai și funcționează. Asta a șubrezit cumva mitul incapacității administative a fostelor state comuniste, care în mare parte se bazează pe un adevăr incontestabil.

Dar instituțiile sunt făcute de oameni, iar dacă găsești profesioniștii potriviți, nu prea contează naționalitatea lor. Puțini români și-au legat numele de conducerea unor organizații internaționale mari. Și mai puțini se pot lăuda că le-au creat de la zero. Memoria instituțională reține doar numele lui Nicolae Titulescu, fost președinte al Adunării Generale a Ligii Națiunilor (predecesoarea Organizației Națiunilor Unite), singurul român care a deținut această funcție și primul președinte reales în mod succesiv pentru două mandate acum aproape o sută de ani. 

Dar a construi o instituție nu este ușor nici măcar la Bruxelles. Într-un amplu interviu acordat G4Media cu cinci luni înainte de încheierea mandatului, Koveși a relatat pe larg piedicile birocratice și politice aruncate în calea Parchetului European încă de la momentul facerii: subfinanțarea și subcapacitarea. Când nu sunt bani și oameni, instituția băltește, funcționează la minima rezistență și cu rezultate modeste. Cu experiența din România, Kovesi pare să fi înțeles din primele zile pericolul. S-a bătut în consecință pentru a asigura resurse Parchetului European, adică un buget mai mare și mai mulți procurori și experți în structura centrală.

Aceasta este a doua moștenire importantă lăsată de Kovesi: curajul de a se bate pentru o cauză. În toți acești ani a vorbit deschis despre lipsa de voință politică în a combate corupția la nivel european, de tentativele constante ale Bruxelles-ului de a limita funcționarea instituției pe măsură ce numărul și amploarea anchetelor au crescut.

Cel mai bine a rezumat însăși Kovesi situația în interviul acordat G4Media.ro în luna mai: ”Am văzut asta și în România, dar văd asta și la nivelul altor state membre, dar și la nivel european. Toată lumea ar vrea o justiție independentă și credibilă, până ajungi la cineva din anturajul lor. Atunci nu mai e nevoie de justiție independentă. Atunci procurorii sunt abuzivi, procurorii nu-și fac treaba. Kovesi e prea ambițioasă. EPPO vrea prea multe. Am auzit de multe ori, chiar de la nivel foarte înalt al Comisiei Europene. Mi s-a spus: doamna Kovesi, dar nu mai publicați datele statistice, că urmează alegerile și cetățenii o să creadă că suntem corupți. Și am fost șocată că nu m-am așteptat la acest lucru.”

Nu reiau aici inventarul activității, nici marile dosare atacate de Parchetul European. Găsiți aceste informații în Episodul 2 și Episodul 3 din interviul publicat de G4Media.ro. Merită sintetizate însă câteva concluzii.

  • Kovesi a făcut o instituție funcțională, nu o formă fără fond cum și-ar fi dorit mulți politicieni.
  • Anchetele Parchetului European au arătat că marea corupție nu înflorește doar în statele foste comuniste, ci se manifestă peste tot în Europa. Mari scheme de fraudă la plata TVA s-au văzut și în țări ca Germania sau Franța. Mult peste România par să fie țări ca Grecia sau Italia când vine vorba de fraudarea fondurilor europene. Cu această ocazie, s-a mai prăbușit un mit: Estul corupt vs Vestul imaculat.
  • Nu doar politicienii din România pun bețe în roate procurorilor: țări ca Polonia, Grecia, Bulgaria procedează la fel când marile anchete ajung la vârfurile puterii. Ancheta din Grecia cu fonduri europene, în care sunt vizați o duzină de parlamentari, mai arată cum campaniile de discreditare și linșaj se practică și la vecini, nu s-au inventat la București.
  • Dosarul Pfizergate, în care este implicată președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a arătat însă limitele instituției, în mare parte din cauze care nu i se pot imputa direct. În acest caz vorbim în primul rând de blocaje din partea autorităților și instanțelor belgiene. Există totuși o realitate și o restanță majoră: la ani buni după pandemia COVID, după ce în presă au apărut informații care ridică mari semne de întrebare în ce privește corectitudinea procesului de contractare a vaccinurilor la nivelul Comisiei Europene, Parchetul European nu a reușit să soluționeze acest dosar important.
  • În urmă cu cinci luni șefa Parchetului European a mai declarat că speră ca așa numitul dosar Pfizergate, care vizează achiziția de vaccinuri din timpul pandemiei, să fie finalizat în timpul mandatului ei. Acest lucru nu s-a întâmplat.

În ultima zi de mandat, Laura Codruța Kovesi a făcut o sinteză a propriei activități într-o scurtă postare, din care am reținut o frază: ”Acești șapte ani nu au fost ușori. Au existat decizii dificile, obstacole și bătălii care, uneori, păreau imposibil de câștigat. Nu am reușit să îndeplinesc tot ceea ce speram. Dar nu am renunțat niciodată. Și nu am fost niciodată singură.”

Kovesi și-a încheiat mandatul în contrast total cu singurătatea de pe holurile Parlamentului European, unde se pregătea de audierile din comisii. Șapte ani mai târziu lasă moștenire o instituție puternică, o echipă puternică și un capital important de încredere, fostului ei rival, germanul Andres Ritter, care a ocupat în toți acești ani funcția de adjunct al Parchetului European.

Ce va face Laura Codruța Kovesi cu uriașul capital de încedere acumulat pe persoană fizică? În toate sondajele din România, atunci când este inclusă în măsurători, bate tot la mare distanță. Este coșmarul politicienilor români, în special al celor de la PSD, iar mogulii îi păstrează încă o amintire vie și un gând special.

Va face pasul către politică? Va prefera o carieră internațională? Se va retrage pur și simplu pentru a-și conserva moștenirea instituțională? În interviul pentru G4Media.ro, Kovesi a exclus intrarea în politică.

Pentru fosta șefă a Parchetului European, a reveni în prim plan în România ar echivala cu expunerea la noi campanii de discreditare și linșaj mediatic. Ce mi-e foarte greu să-mi imaginez este o Kovesi retrasă complet din peisaj, chiar dacă va avea toate motivele să se odihnească o vreme după ani de bătălii grele în prima linie, mai întâi în țară apoi în UE.

Pare, așa cum singură se descrie, genul de om care nu renunță niciodată.