Fostul preşedinte socialist francez Francois Hollande ar putea decide să candideze la preşedinţie în 2027, dar numai dacă va vedea o şansă reală de victorie, conform unui interviu pe care l-a acordat pentru cotidianul italian La Repubblica şi apărut luni, relatează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

„A candida la preşedinţie nu este o decizie care să fie luată cu uşurinţă, cu atât mai puţin pentru un fost şef de stat ca mine”, a spus Hollande în cadrul interviului.

El a adăugat că ar lua în considerare o candidatură doar în circumstanţe excepţionale şi numai dacă ar exista o şansă realistă de a ajunge în turul al doilea şi, în cele din urmă, de a câştiga.

În vârstă de 72 de ani, Hollande a fost preşedintele Franţei în perioada 2012-2017. Alegerile prezidenţiale din Franţa vor avea loc în primăvara anului 2027.

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, îşi păstrează avansul pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar rivalul său de extremă stânga, Jean-Luc Melenchon, se clasează pe locul al doilea în majoritatea scenariilor testate, conform unui sondaj publicat în urmă cu două săptămâni.

Edouard Philippe, fost premier al lui Emmanuel Macron, este singurul candidat de centru-dreapta care îl devansează pe Melenchon într-unul dintre scenariile testate şi care se află la egalitate cu acesta în altul. Ceilalţi candidaţi s-ar clasa în urma lui Melenchon în toate scenariile.

„Franţa anului 2027 seamănă puţin cu cea pe care am guvernat-o. Ne confruntăm cu o lume mai ameninţătoare, mai periculoasă şi mai dură, precum şi cu un continent european care a devenit o ţintă pentru puteri precum Statele Unite, China şi Rusia. Europa se confruntă cu o criză existenţială”, a mai declarat fostul preşedinte Hollande.