„În favoarea cui o să dezuserizeze Grindeanu?”. Dominic Fritz: PSD vrea să scape de cei care au început să schimbe regulile jocului
Liderul USR Dominic Fritz a susținut luni că „schimbarea direcției României” menționată de PSD înseamnă că Partidul Social-Democrat „vrea să scape de cei care au început să schimbe regulile jocului”. El afirmă faptul că foștii miniștri USR au „deranjat”, iar acest lucru este „cea mai bună dovadă că au făcut ce trebuia”.

„Zice Sorin Grindeanu că din dimineața asta are treabă, se apucă de «dezuserizarea României». Și că vor «schimba direcția României». Tradus în românește asta înseamnă: PSD vrea să scape de cei care au început să schimbe regulile jocului”, a scris Dominic Fritz luni, pe Facebook.
Partidul Social-Democrat, „lovit din plin”
Liderul USR susține că PSD a fost „lovit din plin” de faptul că „oamenii au văzut că se poate să ai miniștri care livrează pentru români, nu care zboară în avioane de lux”.
În ceea ce privește Ministerul Mediului, Fritz menționează că „Diana Buzoianu a început reforma Romsilva, a redus direcțiile silvice de la 41 la 19, a intensificat controalele împotriva balastierelor ilegale, a alocat 250 de milioane de lei pentru baraje și diguri. În favoarea cui o să dezuserizeze acum Grindeanu?”.
„Dezuserisare? Radu Miruță și Irineu Darău au salvat 5 fabrici și șantiere și mii de locuri de muncă și au pus în mișcare investiții prin SAFE care produc în România. Irineu a redus numărul șefilor din minister de la 80 la 48 și Radu a declanșat aproape 2.000 de misiuni de audit pentru achizițiile publice”, continuă președintele USR.
Despre Ministerul Afacerilor Externe, Fritz spune că „Oana Țoiu a organizat cel mai competitiv concurs de recrutare diplomatică din ultimul deceniu și a oprit risipa banilor publici pe chirii pentru clădiri nefolosite”.
Dominic Fritz afirmă că dacă miniștrii USR „au deranjat”, acest lucru reprezintă „cea mai bună dovadă că au făcut ce trebuia”.
„Când PSD spune că vrea să «schimbe direcția României», știm deja încotro: înapoi. Înapoi la șefi în plus care freacă mentă, la achiziții de sutiene pe care nu le verifică nimeni, la clădiri publice folosite pentru afaceri private (ne amintim de scandalul “fabrica de ciocolată”)”, adaugă el.
Potrivit liderului USR, „dacă a face ordine, a tăia risipa și a pune statul în slujba oamenilor înseamnă «userizare», atunci o purtăm ca pe o medalie”.
Mesaj către Sorin Grindeanu
Acesta îi transmite liderului PSD că „puteți scoate oameni din funcții. (Știu ceva despre asta.) Dar nu puteți scoate din mintea românilor ce au văzut cu ochii lor: că se poate și altfel”.
„Dezuserizați cât vreți. Și noi avem treabă. Aceeași ca până acum”, a conchis Dominic Fritz.



Nu există încă comentarii aprobate.