Președintele palestinian Mahmoud Abbas a amânat alegerile legislative programate pentru 28 noiembrie și a semnat un decret care fixează atât scrutinul parlamentar, cât și pe cel prezidențial pentru 11 septembrie 2027, a anunțat sâmbătă agenția oficială palestiniană Wafa, citată de Euronews.

Președinția de la Ramallah a explicat decizia prin obstacole de securitate, logistice și din teren, care ar face imposibilă crearea condițiilor necesare votului. Ulterior, Comitetul Executiv al Organizației pentru Eliberarea Palestinei, reprezentantul oficial al poporului palestinian, a aprobat amânarea, argumentând că situația s-a schimbat fundamental de la anunțarea alegerilor.

Reacțiile nu au întârziat. Vineri, pe când zvonurile despre amânare circulau deja, ministrul israelian de externe Gideon Sa’ar l-a acuzat pe Abbas că „păcălește comunitatea internațională” anulând încă o dată alegeri promise. Bruxelles-ul, în schimb, își exprimase sprijinul pentru calendarul din noiembrie: Înaltul Reprezentant al UE, Kaja Kallas, afirmase la începutul săptămânii că votul ar fi oferit o șansă de mult așteptată pentru reînnoirea legitimității instituțiilor palestiniene, iar comisarul european pentru Mediterana, Dubravka Šuica, salutase în septembrie decizia de a organiza alegeri înainte de sfârșitul anului.

Amânarea se înscrie într-un tipar cunoscut. Ultimele alegeri legislative din teritoriile palestiniene au avut loc în 2006, când teroriștii Hamas a învins partidul Fatah. Potrivit Times of Israel, Abbas a anulat de mai multe ori în trecut alegeri pe care le anunțase și se află la putere de 20 de ani, cu 15 ani peste data la care ar fi trebuit să candideze pentru un nou mandat. Liderul palestinian promisese anterior că alegerile vor avea loc la un an după încheierea războiului din Gaza, adică în octombrie 2026.

Contextul intern nu ajută la credibilitatea calendarului. În mai, Fatah a organizat un congres de trei zile pentru a-și alege cea mai înaltă structură de conducere, pentru prima dată în ultimii zece ani; Abbas a fost reales în fruntea mișcării, iar fiul său, Yasser Abbas, în vârstă de 64 de ani, a obținut un loc în comitetul central.

Abbas și Autoritatea Palestiniană se confruntă cu presiuni tot mai mari din partea Statelor Unite, a Uniunii Europene și a statelor arabe pentru reforme și alegeri, pe fondul acuzațiilor larg răspândite de corupție, stagnare politică și pierdere a legitimității în rândul palestinienilor.

Noua dată, 11 septembrie 2027, devine astfel încă un test de credibilitate pentru o conducere care a promis de mai multe ori alegeri fără să le organizeze, într-un moment în care partenerii occidentali și-au legat explicit sprijinul politic de reînnoirea democratică a instituțiilor palestiniene.