Premierul Canadei, mesaj pentru Trump: „Nimeni nu ne va dicta cu cine putem încheia acorduri”
Premierul canadian Mark Carney a salutat joi apropierea tot mai strânsă dintre Canada și Uniunea Europeană și a transmis că Ottawa nu va accepta ca Statele Unite să îi dicteze cu cine poate încheia acorduri, scrie The Guardian. Declarațiile au fost făcute la Parlamentul European de la Strasbourg, după discursul susținut de Carney, în contextul […] © G4Media.ro.

Premierul canadian Mark Carney a salutat joi apropierea tot mai strânsă dintre Canada și Uniunea Europeană și a transmis că Ottawa nu va accepta ca Statele Unite să îi dicteze cu cine poate încheia acorduri, scrie The Guardian.
Declarațiile au fost făcute la Parlamentul European de la Strasbourg, după discursul susținut de Carney, în contextul în care președintele american Donald Trump a amenințat cu impunerea unor „tarife severe” asupra Uniunii Europene dacă Canada ar deveni membru asociat al blocului comunitar.
Ideea unui astfel de statut a fost prezentată miercuri de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în discursul privind Starea Uniunii.
„Această alianță este un proces pozitiv. Acesta este răspunsul meu pentru președintele american”, le-a spus Carney jurnaliștilor, în cadrul unei conferințe de presă susținute după discursul său din Parlamentul European, potrivit POLITICO.
Premierul canadian a susținut că o „Canadă mai puternică și mai rezilientă ar fi un partener mai eficient pentru Statele Unite”.
„Nimeni nu ne va dicta cultura sau cu cine putem încheia acorduri”
Carney a afirmat că societatea canadiană este unită în apărarea propriei identități și a făcut referire la informațiile potrivit cărora administrația de la Washington ar fi încercat să intervină în problema limbii franceze vorbite în Quebec.
„Canadienii sunt uniți în ideea că nimeni nu ne va spune ce limbă să vorbim”, a declarat premierul canadian.
„Nimeni nu ne va dicta cultura sau cu cine putem încheia acorduri”, a adăugat Carney.
Canada, posibil „membru asociat” al UE
Propunerea Ursulei von der Leyen privind un posibil statut de „membru asociat” pentru Canada a surprins capitalele europene și, potrivit relatării, inclusiv autoritățile de la Ottawa.
Carney a folosit joi, în discursul său din Parlamentul European, termenul „membru asociat” și a salutat faptul că von der Leyen „a deschis ușa ca această țară să devină primul membru asociat al UE”.
Premierul canadian a declarat că susține această ambiție, însă a minimalizat importanța terminologiei atunci când a fost întrebat dacă preferă ca noua relație dintre Canada și UE să fie denumită „Alianță pentru viitor” sau „statut de membru asociat”.
„Președinta Von der Leyen a folosit ambii termeni: alianță pentru viitor și membru asociat. Terminologia este o chestiune care ține de Europa; ce termeni aleg ei să folosească. Ceea ce contează este fondul problemei. Ce construim, de fapt, împreună”, a spus Carney.



Nu există încă comentarii aprobate.