Tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu–Pitești A1 și întregul lot 4 Tigveni–Curtea de Argeș, în lungime de 9,86 kilometri, nu vor mai fi deschise circulației până la sfârșitul acestui an.

Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a susținut că situația este blocată de un ordin de ministru pe care fostul ministru Radu Miruță nu l-ar fi aprobat.
În schimb, până la finalul anului sunt programate deschideri pe Autostrada Transilvania A3, Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Bucureștiului A0.

În total, ministrul a anunțat aproximativ 138 de kilometri de autostradă și drum expres care ar urma să fie dați în trafic în ultimele săptămâni din 2026.

Deși lucrările la secțiunea 4 Tigveni–Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu–Pitești sunt practic finalizate, circulația nu va putea fi deschisă în acest an. Problema este legată de asigurarea echipelor de monitorizare și intervenție în caz de urgență, necesare pentru funcționarea tunelului Momaia.

Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a susținut că situația este cauzată de blocarea unui ordin de ministru de către fostul ministru Radu Miruță, act normativ care ar fi trebuit să permită deblocarea procedurilor necesare.
Astfel, cei 9,86 kilometri ai lotului construit de compania PORR, inclusiv tunelul Momaia, în lungime de aproximativ 1,35 kilometri, nu vor putea fi dați în trafic în 2026.

La finalul lunii octombrie, ministrul Transporturilor anunțase că secțiunea ar urma să fie deschisă în noiembrie, după ultimele teste de siguranță

Ce autostrăzi se deschid, totuși, până la finalul anului

În conferința de presă din 9 noiembrie, Ștefan Ovidiu Popa a prezentat lista tronsoanelor de autostradă și drum expres programate pentru deschidere până la sfârșitul anului.

Pe Autostrada Bucureștiului A0, aproximativ 10 kilometri din lotul 1 Nord, Joița–Corbeanca, ar urma să fie dați în trafic. Potrivit estimării CNAIR, acest sector va asigura legătura dintre DN1 și DN7. Restul de aproximativ 7,5 kilometri, care vor asigura conexiunea cu Autostrada A1, sunt programați pentru primul trimestru din 2027.

Pe Autostrada Transilvania A3 sunt programate două deschideri importante:
* Nădășelu–Zimbor, aproximativ 30 de kilometri, inclusiv viaductele;
* Suplacu de Barcău–Chiribiș, 26,35 kilometri, sector construit de Construcții Erbașu.

Pe Autostrada Moldovei A7, ministrul a inclus în calendarul pentru acest an 49,3 kilometri de pe sectorul Bacău–Pașcani, respectiv loturile 1 și 2.
Lista prezentată de ministru mai include 0,76 kilometri din drumul expres Brăila–Galați.

Printre prioritățile anunțate de noul ministru al Transporturilor se numără finalizarea Autostrăzii A7 până la Pașcani, operaționalizarea finanțării SAFE pentru continuarea autostrăzii spre Suceava și obținerea acordului de mediu revizuit pentru secțiunea montană a Autostrăzii Unirii A8.