Arhivă editorială

Politică

Știri, informații și analize din categoria Politică.

Apa Serv Neamț, amendată cu 30.000 de lei și obligată să reducă facturile după întreruperile de apă din Târgu-Neamț și cinci comune
Politică

Apa Serv Neamț, amendată cu 30.000 de lei și obligată să reducă facturile după întreruperile de apă din Târgu-Neamț și cinci comune

Compania Județeană Apa Serv S.A., aflată în subordinea Consiliului Județean Neamț, a fost amendată cu 30.000 de lei de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Neamț, după întreruperi și restricționări repetate ale furnizării apei potabile în Târgu-Neamț și cinci comune din județ, potrivit Agerpres. Potrivit CJPC Neamț, problemele afectează de aproape trei…

Redacția Ziarul Românul
Două nave, lovite de drone în zona economică a Bulgariei din Marea Neagră / Una dintre ambarcațiuni s-ar fi scufundat
Politică

Două nave, lovite de drone în zona economică a Bulgariei din Marea Neagră / Una dintre ambarcațiuni s-ar fi scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, a anunțat marți Președinția de la Sofia, potrivit agenției de știri Reuters, citate de MEDIAFAX. Atacurile au avut loc la aproximativ 80 de mile de coasta orașului Byala, în regiunea Varna, potrivit publicației The Sofia Globe. Premierul bulgar Roumen […] © G4Media.ro.

Redacția Ziarul Românul
Mai puține bănci occidentale pe piața rusă: Putin aprobă vânzarea subsidiarei UniCredit din Rusia
Politică

Mai puține bănci occidentale pe piața rusă: Putin aprobă vânzarea subsidiarei UniCredit din Rusia

Preşedintele Vladimir Putin a aprobat reorganizarea subsidiarei ruseşti a băncii italiene UniCredit şi vânzarea ulterioară a noii entităţi create în urma procesului de reorganizare, conform unui decret publicat luni pe site-ul Guvernului rus, informează agenția Reuters, citată de Agerpres. Reorganizarea şi vânzarea au necesitat aprobarea preşedintelui, în conformitate cu restr…

Redacția Ziarul Românul
Reacțiile partidelor la desemnarea lui Luca Niculescu premier: USR respinge un guvern ”controlat de PSD” / UDMR votează, dar fără negocieri cu extremiștii / AUR: Zero voturi! / PNL și PSD par că lasă portițe deschise

Liderii partidelor politice au transmis reacții imediat după desemnarea premierului Luca Niculescu de președintele Nicușor Dan, luni seară. Reamintim că Luca Niculescu este independent și a condus dosarul de aderare a României la OCDE. În timp ce USR a respins un eventual guvern Niculescu dacă acesta va fi controlat de PSD, UDMR a transmis că […] © G4Media.ro.

Redacția Ziarul Românul
Cine este Luca Niculescu, desemnat premier de către Nicușor Dan
Politică

Cine este Luca Niculescu, desemnat premier de către Nicușor Dan

Luca Niculescu, diplomat, fost jurnalist și implicat în procesul de aderare a României la OCDE, a fost nominalizat premier de către președintele Nicușor Dan, într-un anunț realizat luni seară. Luca Niculescu (55 de ani) este diplomat și fost jurnalist. El are experiență administrativă ca fost ambasador la Paris și actual secretar de stat în Ministerul […]

Redacția Ziarul Românul
FOTO | Ilie Bolojan a primit delegația Grupului OMV la Palatul Victoria: Resursele din Neptun Deep, prioritate guvernamentală
Politică

FOTO | Ilie Bolojan a primit delegația Grupului OMV la Palatul Victoria: Resursele din Neptun Deep, prioritate guvernamentală

Prim-ministrul Ilie Bolojan a primit astăzi, la Palatul Victoria, delegația Grupului OMV, condusă de Emma Delaney, preşedinte al Directoratului, director general al OMV, membru interimar și preşedinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvernul României. Premierul și noul CEO al companiei OMV au discutat despre evoluțiile…

Redacția Ziarul Românul
Un importat oficial britanic, în vizită secretă în Israel pentru a împiedica închiderea consulatului Regatului Unit la Ierusalim (Reuters)
Politică

Un importat oficial britanic, în vizită secretă în Israel pentru a împiedica închiderea consulatului Regatului Unit la Ierusalim (Reuters)

Consilierul britanic pentru securitate naţională, Jonathan Powell, a efectuat o vizită secretă în Israel săptămâna trecută, în încercarea de a împiedica închiderea consulatului Regatului Unit din Ierusalimul de Est, ordonată de Israel după ce Londra a anunţat sancţiuni împotriva coloniilor israeliene, au declarat luni trei surse familiarizate cu situaţia, relatează Reuters, po…

Redacția Ziarul Românul