Consilierul britanic pentru securitate naţională, Jonathan Powell, a efectuat o vizită secretă în Israel săptămâna trecută, în încercarea de a împiedica închiderea consulatului Regatului Unit din Ierusalimul de Est, ordonată de Israel după ce Londra a anunţat sancţiuni împotriva coloniilor israeliene, au declarat luni trei surse familiarizate cu situaţia, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Jonathan Powell, a cărui vizită nu a fost anunţată de guvernul britanic, a purtat discuţii cu oficiali israelieni, dar nu a reuşit să ajungă la un acord pentru menţinerea consulatului deschis, au declarat sursele sub rezerva anonimatului.

Pe 8 septembrie, Israelul a ordonat Regatului Unit să-şi închidă consulatul din Ierusalimul de Est în termen de 30 de zile şi să-şi retragă diplomaţii din oraş, după ce Londra a anunţat că va interzice mărfurile fabricate în coloniile israeliene din Cisiordania ocupată.

Franţa şi Canada au impus la rândul lor sancţiuni. Israelul nu a luat măsuri împotriva lor.

Incidentul a evidenţiat nemulţumirea tot mai mare a aliaţilor de lungă durata ai Israelului faţă de coloniile din Cisiordania ocupată, considerate de o mare parte a lumii ca fiind ilegale conform dreptului internaţional – o poziţie pe care Israelul o contestă.

Termenul limită de 30 de zile acordat Regatului Unit pentru închiderea consulatului expiră joi. Două dintre surse au precizat că discuţiile sunt încă în curs şi că, deşi este posibil să se ajungă la un acord pentru menţinerea consulatului deschis, este puţin probabil ca acesta să fie încheiat până joi.

Întrebat despre vizita lui Powell şi despre discuţiile cu Londra privind consulatul, un purtător de cuvânt al ministrului israelian de externe, Gideon Saar, a declarat pentru Reuters că acesta se va închide joi, aşa cum a fost anunţat.

La anunţarea sancţiunilor, Regatul Unit a declarat că acţiunile Israelului subminează posibilitatea soluţiei a două state – unul israelian şi unul palestinian care să convieţuiască în pace. Guvernul premierului Benjamin Netanyahu respinge în mod deschis ideea unei stat palestinian.