Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, citat de Agerpres.

„În momentul de faţă, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernului. Nu pot să vă spun eu dacă scădem TVA-ul la alimente, dar ştiţi că, din 2023, noi am venit cu un pachet de măsuri privind plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază. Dacă ne uităm la inflaţia generală, este cu două puncte procentuale mai mare decât inflaţia la alimente. Înseamnă că acel mecanism a fost foarte bun. Cred că trebuie să facem o analiză în Guvernul României şi am putea merge pe o plafonare nu numai la alimentele de bază, ci la toate alimentele care sunt pe rafturile magazinelor de retail„, a afirmat Florin Barbu, la Conferinţa Naţională AGRI4FUTURE: România – Obiectiv 2035, organizată de Clubul Fermierilor Români.

Ministrul a fost întrebat dacă ia în calcul reducerea TVA la alimentele de bază, în contextul în care producătorii anunţă creşteri de preţuri de cel puţin 10%, pe fondul majorării costurilor.

Referitor la posibilitatea înlocuirii actualului mecanism de plafonare a adaosului comercial, care expiră la sfârşitul anului, ministrul a precizat că trebuie analizate datele privind inflaţia.

„Pe data de 12 noiembrie vor ieşi datele Institutului Naţional de Statistică. Trebuie să ne uităm la inflaţie, trebuie să defalcăm această inflaţie pe subgrupe. Vorbim despre produse agroalimentare, dar şi despre domenii economice din România. Din punctul meu de vedere, pentru că aşa este, România stă pe consum”, a explicat Barbu.

El a subliniat importanţa menţinerii consumului pentru industria alimentară.

„Noi trebuie să creştem consumul, pentru că, dacă nu creştem consumul, putem distruge inclusiv industria alimentară. Dar atunci când nu ai consum, sigur, productivitatea într-o unitate de procesare scade. Şi atunci când o unitate de procesare are 600 de angajaţi şi procesează 12 din 24 de ore, dacă consumul a scăzut, sigur, îşi reduce şi activitatea”, a mai spus ministrul Agriculturii.