Ministrul Economiei Daniel Zamfir vrea ca România să atragă investitori în infrastructura turistică din regiunea Golfului. În acest sens, el a avut întâlniri cu omologii din Arabia Saudită și Qatar.

Discuțiile au avut loc la World Travel Market (WTM) Londra 2026.

Reprezentanții celor două state s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, transmite ministerul într-un comunicat.

În prima zi a târgului, pe 3 noiembrie, ministrul Daniel Zamfir a participat la recepția găzduită de Ahmed Al Khateeb, ministrul Turismului din Arabia Saudită. În urma discuțiilor, a fost agreată prezentarea oportunităților de investiții în turismul românesc către mediul de afaceri saudit, în vederea demarării unor parteneriate pentru modernizarea infrastructurii turistice.

Arabia Saudită e condusă de facto de influentul prinț moștenitor, Mohammed bin Salman (cunoscut ca MBS). În 2022, el a devenit prim-ministrul regatului petrolier, post deţinut în mod tradiţional de către rege. Bin Salman a impus câteva reforme sociale, reprimând în acelaşi timp în mod brutal opoziţia. Înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia în luna februarie, regatul saudit – şi în special MBS – a încercat să iasă din izolarea diplomatică impusă de majoritatea ţărilor occidentale în urma asasinarii în 2018 a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi la consulatul ţării sale din Istanbul. După creşterea preţurilor la energie determinate de invazia rusă, preşedintele american Joe Biden, fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi alţi lideri occidentali au vizitat însă regatul, unul din primii exportatori de petrol din lume, pentru a încerca să convingă Riadul să producă mai mult ţiţei.

Totodată, pe 4 noiembrie, Daniel Zamfir s-a întâlnit cu Saad bin Ali Al Kharji, ministrul Turismului din Qatar. Cei doi au discutat despre posibile proiecte de investiții în stațiunile balneare din România și dezvoltarea serviciilor de wellness. La finalul întâlnirii, cei doi miniștri au vizitat standurile celor două țări.

„Ne dorim să atragem capital și expertiză din piețe cu capacitate investițională, inclusiv din regiunea Golfului, și să construim parteneriate cu mediul privat. Avem oportunități în turismul balnear și de wellness, în dezvoltarea stațiunilor și a infrastructurii de cazare, dar și în ecoturism și în valorificarea destinațiilor cu potențial”, a declarat Daniel Zamfir, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

În cadrul participării la WTM Londra, ministrul a luat parte și la cea de-a 20-a ediție a Summitului Miniștrilor Turismului, organizat de World Travel Market în parteneriat cu UN Tourism și World Travel & Tourism Council (WTTC). Evenimentul a reunit peste 50 de miniștri ai turismului și lideri ai industriei internaționale.

Discuțiile din acest an s-au concentrat pe creșterea rezilienței turismului și pe modul în care autoritățile și companiile private pot colabora pentru ca sectorul să fie mai bine pregătit în fața unor crize, precum cele generate de conflicte geopolitice sau de dezastre naturale.

Cu prilejul summitului, Daniel Zamfir a avut o discuție și cu Ilin Dimitrov, ministrul turismului din Bulgaria. Cei doi au făcut un schimb de opinii privind continuarea colaborării dintre România și Bulgaria în domeniul turismului, inclusiv prin proiecte comune și dezvoltarea unor trasee turistice care să pună în valoare Dunărea.