Preşedintele grec Constantine Tassoulas a reiterat cererile ţării sale privind reparaţii de război din partea Germaniei, în timpul ceremoniilor de duminică de comemorare a 83 de ani de la masacrul de la Lingiades, din nordul Greciei, transmite agenția de știri dpa, citată de Agerpres.

‘Revendicările şi solicitările Republicii Elene privind reparaţiile germane rămân în vigoare, legitime, imprescriptibile şi susceptibile să fie reclamate’, a subliniat duminică preşedintele Tassoulas, în mesajul său transmis cu ocazia comemorării masacrului de la Lingiades.

Tassoulas a evocat evenimentele în care, pe 3 octombrie 1943, trupele germane de ocupaţie din divizia Edelweiss au jefuit şi incendiat Lingiades şi au executat 86 de locuitori din acest sat şi trei din localitatea vecină Amfithea. Printre victime s-au numărat 41 de copii.

‘Ne amintim, ne susţinem revendicările şi ne protejăm viitorul, pentru că îi onoram pe civilii care au pierit aici, la Lingiades, în urmă cu 83 de ani’, a spus el, citat de agenţia oficială ANA.

‘Reprezentând statul elen, doresc să subliniez că nu vom uita niciodată aceste crime de război, aceste atrocităţi. Prezenţa mea aici, astăzi, demonstrează acest lucru’, a declarat preşedintele Tassoulas, în discursul difuzat de televiziunea de stat ERTNews.

În 2014, preşedintele de atunci al Germaniei, Joachim Gauck, a făcut o vizită la Lingiades şi a depus o coroană de flori la monumentul dedicat victimelor masacrului.

Grecia, ocupată de Wehrmacht (armata germană) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, solicită de mult timp despăgubiri pentru daunele de război, precum şi rambursarea unui împrumut impus de puterea ocupantă. Conform calculelor Atenei, suma în cauză se situează între 278 de miliarde de euro şi 341 de miliarde de euro (313-384 de miliarde de dolari), în funcţie de metoda
de calcul utilizată.

Germania respinge solicitările Greciei privind acordarea de reparaţii şi consideră că problema a fost soluţionată din punct de vedere juridic.