Majoritatea românilor, respectiv 77%, consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, în timp ce 18% apreciază că direcţia este una bună, iar 5% nu au exprimat o opinie, potrivit unui sondaj CURS realizat în contextul instalării Guvernului Luca Niculescu, scrie Agerpres.

Potrivit sondajului, reducerea preţurilor şi a costului vieţii reprezintă principala prioritate indicată de respondenţi pentru Guvernul Luca Niculescu, fiind menţionată de 41% dintre aceştia.

Pe locul al doilea se află creşterea salariilor şi a pensiilor, cu 39%, urmată de reducerea taxelor şi impozitelor, cu 27%.

Totodată, reducerea deficitului bugetar şi a cheltuielilor statului este menţionată de 23% dintre respondenţi, iar reforma administraţiei publice de 22%.

De asemenea, îmbunătăţirea serviciilor de sănătate şi de educaţie este indicată de 21%, în timp ce creşterea investiţiilor şi dezvoltarea economiei reprezintă o prioritate pentru 13%.

„Rezultatele arată că principalele preocupări ale populaţiei sunt legate de nivelul de trai şi de puterea de cumpărare. Reducerea costului vieţii şi creşterea veniturilor sunt menţionate mai frecvent decât măsurile privind echilibrarea bugetului sau reforma administraţiei publice. Totodată, reducerea taxelor şi impozitelor, diminuarea deficitului bugetar şi reforma administraţiei se regăsesc între priorităţile indicate de o parte importantă a respondenţilor”, evidenţiază autorii sondajului.

În plan electoral, AUR înregistrează 34% din intenţiile de vot, urmat de PSD – 26% şi PNL – 16%. USR este creditat cu 8%, iar celelalte formaţiuni înregistrează scoruri de cel mult 5%.

În ceea ce priveşte participarea PSD la guvernare, opiniile respondenţilor sunt distribuite diferit între cele patru niveluri de evaluare. 38% consideră decizia corectă în mare sau foarte mare măsură, iar 57% în mică sau foarte mică măsură.

Sondajul a fost realizat în perioada 22-27 octombrie, pe un eşantion de 1.068 de respondenţi cu vârsta de 18 ani şi peste, reprezentativ pentru populaţia adultă rezidentă din România. Eşantionul este probabilist, multistadial şi stratificat, iar marja maximă de eroare este de plus/minus 3%, la un nivel de încredere de 95%. Datele au fost culese prin interviuri telefonice asistate de calculator (CATI). Validarea eşantionului s-a realizat pe baza celor mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică, iar datele au fost ponderate în funcţie de structura pe vârste a electoratului.