Județul Constanța are două elicoptere Black Hawk pentru misiunile de salvare – căutare pe mare, care se înmulțesc în ultima perioadă din cauza atacurilor cu drone, însă nu există cadrul legal care să permită funcționarea lor, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța.

”În afară de infrastructura în sine, adică cele două eclioptere care sunt sunt strada pe Viile unde vrem să construim spitalul regional, e necesar să fie și personalul care să facă operaționale aceste două elicoptere. Ele țin de UPU, nu de Spitalul Județean, sunt în subordinea domnului Arafat”, spune administratorul public al județului Constanța, Ionela Costache.

Ea susține că aprobările de la București pentru angajarea de personal întârzie.

”Și vă rog să interveniți. Chiar vă rog să puneți o întrebare, de ce nu se poate debloca, de ce nu se rezolvă. I-am scris chiar și președintelui României (…) Arafat a spus că rezolvă săptămâna viitoare. Și au mai trecut trei”, spune Florin Mitroi, președintele CJ Constanța.

Consiliul Județean Constanța a votat încă din luna august înființarea unei linii de gardă pentru misiunile de salvare în care sunt implicate elicopterele, însă, Unitatea de Primiri Urgențe – SMURD a Spitalului de Județean se află în subordinea Ministerului Sănătății, astfel că angajările nu se pot face fără avizul de la București.

Problema asigurării personalului necesar pentru operarea elicopterelor a fost abordată și în cadrul unei întâlniri care a avut loc în data 9 octombrie, între președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, și dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, însă fără rezultat.

Acum, Florin Mitroi cere din nou sprijin pentru deblocarea situației.