Bulgaria cumpără rachete antiaeriene împreună cu Franța și Danemarca
Guvernul de la Sofia a decis că Bulgaria va cumpăra 32 de rachete antiaeriene VL MICA împreună cu Franța și Danemarca, iar acordul va fi finanțat în cadrul Mecanismului european de împrumut preferențial SAFE, de la care Bulgaria se bazează pe 3,2 miliarde de euro, transmite Mediapool, citată de Rador. Ministrul bulgar al Apărării va […] © G4Media.ro.

Guvernul de la Sofia a decis că Bulgaria va cumpăra 32 de rachete antiaeriene VL MICA împreună cu Franța și Danemarca, iar acordul va fi finanțat în cadrul Mecanismului european de împrumut preferențial SAFE, de la care Bulgaria se bazează pe 3,2 miliarde de euro, transmite Mediapool, citată de Rador.
Ministrul bulgar al Apărării va purta negocieri și va semna acordul între ministerele apărării celor trei țări. Țara lider este Franța.
Rachetele sunt destinate sistemului de apărare aeriană al navelor de patrulare multifuncționale ale Forțelor Navale. După încheierea acordului, acesta trebuie aprobat și de parlament.
Cabinetul a aprobat, de asemenea, aderarea Bulgariei la o inițiativă internațională de cooperare în elaborarea și implementarea capabilităților de apărare aeriană împotriva amenințărilor aeriene la joasă altitudine.
Guvernul a aprobat un memorandum între miniștrii Apărării din Belgia, Danemarca, Finlanda, Grecia, România, Suedia și Turcia și un proiect de notă pentru aderarea Ministerului Apărării din Bulgaria la acesta, sub rezerva ratificării ulterioare.
Cooperarea va crea condiții pentru o elaborare mai eficientă și implementare a capabilităților de protecție împotriva amenințărilor aeriene la joasă altitudine. Consiliul de Miniștri a anunțat că acesta prevede o analiză comună a soluțiilor tehnologice existente și viitoare, o evaluare a conformității acestora cu cerințele operaționale și amenințările actuale, precum și stabilitrea unei abordări comune pentru acțiunile ulterioare.



Nu există încă comentarii aprobate.