Marți seară, la ora zece, când posturile de televiziune au prezentat primele estimări, opoziția a crezut că în sfârșit, a sosit era de după Netanyahu. Gadi Eisenkot a urcat pe scenă, fiind prezentat drept „următorul prim-ministru”. Apoi a început numărătoarea efectivă a voturilor, iar noaptea a luat o întorsătură neașteptată. Miercuri dimineață, după numărarea a puțin peste șaizeci la sută din voturi, blocul lui Benjamin Netanyahu avea 54 de mandate, blocul „schimbării” are 47, iar partidele arabe dețin 19 – un nivel record. Nimeni nu a atins pragul de 61 de mandate necesar pentru a guverna, deși numărătoarea nu s-a încheiat încă, scrie Il Corriere della Sera, potrivit Rador Radio România.

Multe voturi din Tel Aviv – un oraș care, de regulă, înclină spre centru-stânga – nu au fost încă numărate; la fel și sutele de mii de plicuri provenite de la militari și diplomați, care sunt procesate întotdeauna ultimele. Rezultatul final va fi dat vineri, iar validarea oficială urmează să aibă loc pe 4 noiembrie. Într-un Knesset cu o majoritate atât de fragilă, un singur mandat ar putea decide formarea guvernului.

Partidul Likud, care în sondaje a fost în urma rivalilor săi luni la rând, a revenit pe primul loc cu 27 de mandate – cu cinci mai puține decât acum patru ani, însă suficiente pentru a-l readuce pe „Bibi” în centrul scenei politice. Formațiunea de centru, din care face parte fostul șef al Statului Major Gadi Eisenkot, a obținut 20 de mandate. O surpriză a venit dinspre Nazaret și regiunea „Triunghiului”, unde „Lista Unită” – condusă de Yousef Jabareen și Ahmad Tibi – a ajuns la 13 mandate, devenind a treia forță politică a țării.

Restul peisajului politic este o constelație de partide mici și mijlocii. De o parte se află alianța dintre Naftali Bennett și Yair Lapid, cu 11 mandate; formațiunea de stânga „Democrații”, condusă de Yair Golan; și partidul de dreapta laic al lui Avigdor Liberman – fiecare având câte 8 mandate. De cealaltă parte se află Ben-Gvir, cele două partide ultraortodoxe și Smotrich – toți având între 6 și 7 mandate – alături de Ra’am, partidul islamist condus de Mansour Abbas. În afara Knessetului au rămas – eliminați de pragul electoral, care a crescut pe fondul unei prezențe ridicate la vot – partidul rezerviștilor, condus de Yoaz Hendel, și facțiunea asociată cu fostul general Ofer Winter.

Acum, decizia îi aparține lui Isaac Herzog. Președintele se va întâlni, pe rând, cu partidele, va asculta propunerile acestora privind candidatul pentru funcția de prim-ministru și îi va încredința persoanei care are cele mai mari șanse de reușită sarcina de a forma un guvern. Din acel moment, persoana desemnată va avea la dispoziție maximum șase săptămâni. Dacă aceasta eșuează, o altă persoană va primi o șansă; ulterior, Knessetul va avea la dispoziție trei săptămâni pentru a găsi pe cineva capabil să obțină sprijinul a 61 de deputați. Dacă nici acest lucru nu este posibil, singura opțiune rămasă este întoarcerea la urne. În Israel, niciun partid nu a guvernat vreodată singur, iar negocierile care vor urma ar putea să dureze, cu ușurință, întreaga iarnă.

Din acest punct, pornesc trei căi, însă niciuna dintre ele nu este dreaptă.

Prima duce către un nou guvern condus de Netanyahu – o coaliție condusă de Likud, avându-l din nou pe „Bibi” în funcția de prim-ministru. În discursul de marți seară, el le-a mulțumit „partenerilor săi loiali” și a îndemnat „majoritatea sionistă să-și vină în fire și să se unească”, deși nu a nominalizat pe nimeni. Potrivit cotidianului israelian Haaretz, mulți au interpretat acest lucru drept un gest de conciliere față de Ben-Gvir, Smotrich și facțiunile religioase. Îi lipsesc șapte mandate, iar potențialii aliați sunt puțini. Bennett – care a fost ministru în guvernul său înainte de a prelua funcția de premier în 2021 – și Liberman – care a fost ministru al Apărării sub conducerea sa, înainte de a deveni cel mai înverșunat adversar al său – au exclus categoric participarea la orice guvern condus de el.

Abbas a lăsat să se înțeleagă că nu a încercat să ia legătura cu el doar „blocul pentru schimbare”; de altfel, el purtase deja discuții cu „Bibi” în 2021, înainte ca Smotrich să zădărnicească întregul demers. Totuși, chiar și cu cele șase mandate deținute de partidul Ra’am, Netanyahu ar ajunge doar la 60 de locuri – cu unul mai puțin decât majoritatea necesară. Rămâne varianta unui guvern de unitate națională – un scenariu susținut de președinte și, potrivit unor surse din Ierusalim, posibil și de Donald Trump. Eisenkot a declarat categoric că, dacă ar accepta vreodată să facă parte dintr-un guvern condus de Netanyahu, și-ar da demisia chiar a doua zi; în plus, nimeni din propria sa tabără nu are încredere în el. Întrucât Likud este cel mai mare partid, „Bibi” ar insista să preia primul conducerea în cadrul oricărui mecanism de rotație a puterii și ar putea dărâma guvernul ori de câte ori acest lucru i-ar servi intereselor.

A doua variantă este un guvern minoritar condus de Eisenkot, cu sprijin extern din partea partidelor arabe. Marți, în jurul orei 22:00, după primele sondaje la ieșirea de la urne, acest scenariu părea realizabil; spre sfârșitul nopții, însă, a devenit practic imposibil. „Blocul pentru schimbare” deține 47 de mandate. Chiar și cu includerea formațiunii Ra’am și cu abținerea „Listei Comune”, numărul total ar rămâne sub cele 54 de mandate deținute de blocul lui Netanyahu; pentru a obține un vot de încredere, ar fi necesar sprijinul tuturor celor 19 parlamentari arabi. Aceștia, la rândul lor, s-ar arăta deschiși – Abbas este gata să se alăture, iar Tibi a oferit o „plasă de siguranță”. Obstacolul este însă altul. În timpul campaniei, Eisenkot a declarat categoric că nu dorește sprijinul acestora. Pe de altă parte, Liberman – care a îndemnat la o revoltă împotriva unui prim-ministru pe care îl descrie drept „capul unei organizații criminale” – nu și-a schimbat poziția față de un guvern minoritar și a ales să nu răspundă atunci când a fost întrebat despre Ra’am. Având în vedere aceste cifre, ultima opțiune a opoziției – un guvern de tranziție care să aibă ca unic obiectiv înlăturarea președintelui Knessetului, Amir Ohana, și înființarea unei comisii de anchetă privind evenimentele din 7 octombrie (o măsură pe care Netanyahu a respins-o constant) – pare și ea, tot mai greu de realizat.

Cea de-a treia cale este cea mai periculoasă. Dacă nimeni nu reușește să formeze un guvern, Netanyahu va rămâne prim-ministru interimar până la următoarele alegeri – care ar fi a șaptea rundă de scrutin din 2019 încoace, după o prezență la vot de 77,7%. Bibi a mai trecut prin așa ceva: între 2019 și 2020, a condus timp de aproape un an și jumătate un guvern interimar, perioadă care a cuprins trei rânduri de alegeri consecutive. Însă, la acea vreme, țara nu era în război. Astăzi, un prim-ministru interimar ar trebui să gestioneze fronturi active – din Iran până în Gaza – fără a avea o majoritate parlamentară. O situația care i-ar putea chiar conveni lui Netanyahu, deoarece ar putea miza pe o mobilizare mai scăzută în rândul alegătorilor arabi și pe reticența israelienilor care locuiesc în străinătate de a mai face încă o dată drumul spre casă. Între timp, potrivit publicației israeliene Ynet, unii membri ai opoziției se tem că el ar putea exploata tensiunile cu Teheranul pentru a forța constituirea unui guvern de urgență.