Companiile din subordinea Ministerului Transporturilor cer bani la rectificarea bugetară pentru continuarea proiectelor de infrastructură
Companiile și autoritățile din subordinea Ministerului Transporturilor au nevoie de finanțare suplimentară pentru continuarea proiectelor de infrastructură, iar acordarea subvențiilor pentru transportul feroviar de călători rămâne o altă problemă semnalată la prima întâlnire cu noul ministru, Ștefan-Ovidiu Popa. „Principala preocupare a marilor companii este finanțarea pe fina…

Companiile și autoritățile din subordinea Ministerului Transporturilor au nevoie de finanțare suplimentară pentru continuarea proiectelor de infrastructură, iar acordarea subvențiilor pentru transportul feroviar de călători rămâne o altă problemă semnalată la prima întâlnire cu noul ministru, Ștefan-Ovidiu Popa.
„Principala preocupare a marilor companii este finanțarea pe final de an, care trebuie asigurată prin rectificarea bugetară necesară continuării proiectelor de infrastructură”, a transmis ministrul Transporturilor, după discuția cu directorii companiilor și autorităților din coordonarea ministerului.
Potrivit acestuia, în cadrul întâlnirii a fost abordată și problema subvențiilor pentru transportul de călători feroviar urban și extraurban.
„Una dintre cele mai mari probleme este lipsa personalului calificat la CNAIR, Metrorex, CFR, RAR și AACR”, a mai declarat Ștefan-Ovidiu Popa.
Noul ministru a precizat că va discuta cu prim-ministrul și cu ceilalți colegi din Guvern pentru a găsi soluții pentru problemele semnalate.
Ministerul Transporturilor are nevoie de 7,2 miliarde de lei la rectificare
După audierile din comisiile parlamentare din 19 octombrie, Ștefan-Ovidiu Popa a declarat că Ministerul Transporturilor are nevoie de aproximativ 7,2 miliarde de lei la rectificarea bugetară pentru a închide anul.
„Vine iarna și va trebui să ne pregătim pentru iarnă, trebuie să ne gândim la rectificarea bugetară și (…) avem nevoie undeva de 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul”, a declarat atunci ministrul propus pentru preluarea portofoliului.
Acesta a mai spus că printre prioritățile sale se numără pregătirea bugetului pentru anul viitor și asigurarea subvențiilor pentru companiile din subordinea ministerului.
La audieri, ministrul a abordat și situația CFR Marfă, unde angajații nu își primiseră salariile de patru luni, potrivit declarațiilor sale de atunci. El a pus situația pe seama lipsei unui Consiliu de Administrație și a promis că va căuta soluții după preluarea mandatului.
În ceea ce privește o eventuală majorare a tarifului pentru o călătorie cu metroul, de la 5 la 7 lei, ministrul a spus că nu își propune să crească prețurile și că va analiza situația după discuțiile cu reprezentanții ministerului.



Nu există încă comentarii aprobate.