“Nu există loc pentru violență în Republica noastră. Cei care au comis acte de distrugere, au atacat prefecturile și spațiile comerciale, au jefuit chiar și primăriile, vor fi urmăriți penal și pedepsiți. Forțelor de ordine, garanți ai dreptului de a manifesta, le transmit sprijinul Națiunii. Vom rămâne cu toții uniți împotriva celor care seamănă haos, care urmăresc doar să dărâme instituțiile noastre și să-i împiedice pe cei care își exprimă revendicările în mod pașnic să facă acest lucru.” a scris pe X, președintele Emmanuel Macron.

“Manifestațiile pașnice își au locul legitim în Republica noastră. Actele de incendiere, jafurile și agresiunile nu își au locul sub nicio formă. Astăzi, grupări de extremă stânga au orchestrat acte de violență în mai multe orașe franceze; la acestea s-au alăturat infractori care au profitat pentru a jefui și a distruge.” a postat la rândul său pe X prim ministrul Sebastien Lecornu.

“Într-un moment în care unii încearcă să arunce vina asupra forțelor noastre de ordine, vreau să le transmit francezilor că pot fi mândri de polițiștii și jandarmii lor. Aceștia au înfruntat o violență de o intensitate extremă pentru a ne proteja concetățenii și merită tot sprijinul nostru. Celor care doresc, în mod evident, să folosească aceste acte de violență drept „încălzire” înaintea alegerilor prezidențiale, le spun răspicat: nu ne vom lăsa intimidați. Nimeni nu își va impune agenda politică prin violență.” a continuat el, adăugând: “Instrucțiunile date sunt clare: prevenirea abuzurilor, protejarea bunurilor și a persoanelor, prinderea autorilor și trimiterea acestora în fața justiției. Vom duce până la capăt dezbaterea privind proiectul de lege prin care cei care provoacă daune sunt obligați să le suporte costurile. Resursele publice sunt limitate: ele trebuie să finanțeze serviciile publice, nu să servească la repararea continuă a ceea ce vandalii distrug. Lor le revine sarcina de a suporta aceste costuri.”

Premierul Lecornu a informat circa 1.200 de persoane au fost interpelate de forțele de ordine în întreaga țară, dintre care 855 (număr record) la Paris, unde 517 persoane se află în stare de arest, 346 majori și 171 minori. Potrivit TF1, 615 magazine au fost jefuite la nivelul întregii țări.

„Un nivel de violență pe care nu l-am mai văzut până acum”, a deplâns prim-viceprimărița Parisului. Într-o declarație pentru franceinfo, Lamia El Araajee a descris „scene de jaf metodic” care au aruncat capitala într-o „decădere totală”. Primarul Parisului, Emmanuel Gregoire a anunțat că 1.000 de agenți de salubritate au fost trimiși în teren să curețe spațiile publice afectate de vandali.

Primarul celei de-al doilea oraș ca mărime al Franței, Gregory Doucet și prefectul departamentului Rhone, Etienne Guyot, au ținut o conferință  de presă în care au vorbit despre efectele violențelor de sâmbătă.

„Prioritatea noastră a fost să protejăm vieți, astfel încât să nu existe victime sau răniți. Există 100 de membri ai forțelor de securitate răniți. 160 de persoane au fost arestate, inclusiv 124 de adulți, majoritatea bărbați. Toate cele 160 de persoane au fost reținute și vor fi aduse în fața unui judecător”, a declarat prefectul, citat de TF1. El a denunțat prezența „radicalilor” care au invadat spațiile publice și au manifestat o atitudine ostilă față de forțele de ordine. „Acești revoltați au ocupat o suprafață foarte mare. Jefuitorii li s-au alăturat”, a adăugat el.

Între timp, în timpul conferinței de presă, mai multe persoane au strigat la primarul orașului Lyon, care este membru al Verzilor: „Sunteți responsabili! Ați cerut votul pentru Franța Nesupusă (LFI, extrema stângă)”, numindu-l totodată „stângist”.

Revoltele au început ca manifestații de protest ale elevilor din licee, care cereau condiții mai bune de învățământ, dar treptat ele au degenerat în acte de violență împotriva forțelor de ordine, incendieri, distrugeri și jafuri.

LFI, care a susținut mișcările de protest ale elevilor, a dat vina pe “strategia forțelor de ordine”. „Nu sunteți un om de stat. Doar un funcționar care provoacă o criză de regim”, l-a acuzat liderul fondator și candidatul LFI la președinție, Jean-Luc Melenchon pe premierul Lecornu. Melenchon a făcut din tineret unul dintre pilonii centrali ai strategiei sale electorale și mizează pe mobilizarea liceelor ​​pentru a câștiga puncte cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale.

Între timp, un sondaj ELABE pentru BFM-TV a arătat că lidera partidului Reunirea Națională (RN, dreapta populistă/extremă), Marine Le Pen, este în frunte în intențiile de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale programat în aprilie 2027.

Lupta pentru locul al doilea este foarte strânsă între Melenchon, Edouard Philippe (centru dreapta) și Raphael Glucksmann (centru stânga), cu scoruri între 15 și 16,5%. Le Pen este dată învingătoare în turul al doilea indiferent de cine este contracandidatul dintre cei trei.

Situația politică din Franța este descrisă sintetic de un subtitlu în revista Le Point: „Confruntat cu haosul de sâmbătă, 17 octombrie, Emmanuel Macron pare neputincios. Incitând la violență, susținătorii lui Jean-Luc Mélenchon ar fi putut foarte bine să-i fi deschis calea lui Marine Le Pen pentru a prelua puterea.”