Siegfried Mureșan îi dă replica lui Grindeanu: Nu a învățat nimic. Nu va ezita să dea o nouă ordonanță pro-furt
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a lansat critici la adresa președintelui PSD, Sorin Grindeanu, acuzând că acesta minimizează protestele anticorupție din perioada 2017-2018. Reacția vine după ce liderul social-democrat a declarat că „bula hashtag s-a dezumflat”.

„Președintele PSD, Sorin Grindeanu, spune că „bula hashtag s-a dezumflat”, făcând referire la sutele de mii de români care au ieșit în stradă în 2017 și 2018 împotriva OUG 13 și pentru apărarea justiției și a statului de drept”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de premierul desemnat.
Premierul desemnat susține că afirmația liderului PSD demonstrează că acesta „nu a învățat nimic” din perioada respectivă și că nu regretă adoptarea ordonanței.
„Această declarație arată că domnul Grindeanu nu a învățat nimic din perioada respectivă. Arată că dumnealui nu regretă că a dat ordonanța care legaliza corupția în România, regretă doar că a fost tras la răspundere pentru OUG 13”, a continuat Mureșan.
Avertisment privind o potențială revenire a PSD la guvernare
Mureșan afirmă că, în cazul unei reveniri a lui Grindeanu la conducerea Guvernului, acesta „nu va ezita să dea o nouă ordonanță pro-furt”.
„Dacă va veni la guvernare, nu va ezita să dea o nouă ordonanță pro-furt și să guverneze împotriva oamenilor dacă știe că oamenii nu vor ieși în stradă și nu vor protesta. De aceea, acest partid este periculos și de aceea PSD nu trebuie să decidă viitorul țării noastre și al oamenilor cinstiți din țara noastră”, a conchis liberalul.
Contextul declarației lui Sorin Grindeanu
Reacția lui Siegfried Mureșan a venit după ce Sorin Grindeanu a afirmat, întrebat dacă ar fi posibilă o nouă mobilizare a electoratului PSD în manifestări de stradă: „Nouă nu ne e teamă de absolut nimic. Eu cred că din ce în ce mai mult această bulă «hashtag» s-a dezumflat. Oamenii își dau seama într-un final că e vorba doar de lozinci”.



Nu există încă comentarii aprobate.