Singapore, măsură inedită pentru criza lecturii: Guvernul plătește oamenii să citească cărți
Ar putea sta soluția la criza cititului în a-i plăti pe oameni să lase telefonul din mână și să deschidă o carte? Cel puțin un guvern, se pare că da, apelează la această metodă: luna aceasta, Singapore a lansat un program care le promite cetățenilor bani reali, drept recompensă pentru timpul de citit înregistrat pe […] © G4Media.ro.

Ar putea sta soluția la criza cititului în a-i plăti pe oameni să lase telefonul din mână și să deschidă o carte? Cel puțin un guvern, se pare că da, apelează la această metodă: luna aceasta, Singapore a lansat un program care le promite cetățenilor bani reali, drept recompensă pentru timpul de citit înregistrat pe un site guvernamental, potrivit The Guardian.
E puțin probabil să te îmbogățești astfel, trebuie să acumulezi 50 de sesiuni de citit, de cel puțin 15 minute fiecare, pentru a câștiga un dolar singaporez (0,59 lire sterline), fiind permisă înregistrarea unei singure sesiuni pe zi. Dar oameni de știință specializați în comportament și psihologi au declarat pentru The Guardian că un astfel de program ar putea totuși contribui la revigorarea unui obicei aflat într-un declin abrupt.
Jonathan Haidt, psiholog și autor al bestsellerului The Anxious Generation, despre impactul rețelelor sociale asupra sănătății mintale a tinerilor, spune că unii copii sunt puternic motivați de bani, și că „toți copiii răspund, într-o oarecare măsură, la recompense”, astfel încât, pentru tineri, programul „este probabil să aibă un efect benefic, în privința formării unui obicei de citit”. Lory Barile, profesoară asociată de economie la Universitatea Warwick, adaugă că „există dovezi solide conform cărora repetarea consecventă a unui comportament îl poate ajuta să devină, în timp, mai automat”.
Dacă participanții descoperă că cititul este „plăcut în sine”, atunci obiceiul s-ar putea menține, spune Haidt. Totuși, pentru unii, recompensa bănească „le va transmite mesajul că citesc doar pentru răsplata extrinsecă”, astfel încât, atunci când banii se opresc, se va opri și cititul. Barile este de acord că cea mai interesantă întrebare nu este dacă oamenii citesc mai mult cât timp sunt recompensați, ci dacă programul „ajută oamenii să-și formeze un obicei de citit care persistă și după ce recompensa nu mai este prezentă”.
Deși potențialul de câștig al programului din Singapore este scăzut, asta nu înseamnă neapărat că nu va fi eficient, spune Ivo Vlaev, profesor de psihologie comportamentală la Universitatea Națională din Singapore. „Una dintre concluziile interesante ale științelor comportamentale este că stimulentele nu funcționează întotdeauna proporțional cu valoarea lor bănească.”
„Întrebarea este dacă acest lucru îi ajută pe oameni să-și formeze un obicei de citit care persistă și după ce recompensa nu mai este prezentă.” — Lory Barile
Programul nu ar trebui privit ca „plata oamenilor pentru a citi”, în sensul economic convențional al termenului, un dolar la câteva săptămâni este, evident, insuficient pentru a compensa timpul investit de participanți. În schimb, plata „ar putea acționa mai degrabă ca un declanșator, decât ca un salariu”, spune Vlaev. Înregistrarea timpului de citit și acumularea de puncte înseamnă că participanții „primesc un semnal imediat că respectivul comportament a fost recunoscut, că seria lor de zile continuă și că progresează spre un obiectiv.” Iar odată ce cineva a început efectiv să citească, „recompensele intrinseci ale activității pot prelua controlul”, adaugă el.
Cu toții știm că cititul are beneficii pe termen lung, dar un element esențial al programului din Singapore se bazează pe introducerea unei recompense pe termen scurt pentru această activitate, imitând astfel „doza” imediată de dopamină oferită de răsfoirea rețelelor sociale (scrolling). De fapt, elementul „gamificat” ar putea fi „mai inteligent” decât recompensa financiară oferită, spune Patrick Taylor, director de educație la Behavioural Insights Team (organizație apărută inițial în cadrul Cabinet Office-ului lui David Cameron, cunoscută și sub numele de „unitatea de impuls comportamental”, sau „nudge unit”). „Un obiectiv zilnic gestionabil, de 15 minute, construit în jurul rutinelor deja existente, precum naveta sau ora de culcare, împreună cu serii de zile consecutive și urmărirea progresului, pentru a-l menține vizibil” sunt aspectele care ar putea face din acest program un succes, spune el.
Un astfel de program ar putea fi deosebit de eficient pentru cititorii care au renunțat la obicei. „Dacă oamenii sunt deja motivați intrinsec să citească, acest lucru ar putea fi suficient pentru a-i determina să citească puțin mai mult”, spune Katy Milkman, profesoară la Wharton, Universitatea din Pennsylvania. Vlaev adaugă că „dacă cineva intenționează deja să citească, dar eșuează în mod repetat să înceapă, o mică recompensă imediată poate ajuta la reducerea distanței dintre intenție și acțiune”.
„Stimulentele nu funcționează întotdeauna proporțional cu valoarea lor bănească.” — Ivo Vlaev
În Regatul Unit, programele de recompense nemonetare pentru citit și pentru alte tipuri de învățare există de multă vreme, precum programul „certificatului curcubeu” din școala primară, prin care „valoarea provine în principal din recunoaștere și dintr-un sentiment de realizare”, spune Barile. Provocarea de citit de vară, organizată de The Reading Agency, le permite, de asemenea, copiilor să primească insigne și certificate pentru citit.
Un proiect-pilot, în stil singaporez, derulat în Regatul Unit, ar putea, așadar, „compara recompensele financiare mici cu recompensele simbolice, precum certificatele sau insignele, precum și cu gamificarea, stabilirea de obiective și feedback-ul privind progresul”, spune Barile. Alții sunt de acord că astfel de programe ar trebui derulate ca teste-pilot, „ca să aflăm ce funcționează și de ce”, spune Taylor. Haidt sugerează câteva variante de testat: unii copii ar putea fi repartizați aleatoriu să fie plătiți în bani, alții ar putea fi plătiți cu cărți gratuite, la alegerea lor („astfel încât să vadă cărțile ca recompensă, nu banii ca recompensă pentru citit”), iar alții „ar fi doar îndemnați să citească, pentru a acumula puncte într-o competiție, fără bani”. Un al patrulea grup „ar reprezenta un grup de control real, nu se face nimic, în afară de a măsura câte cărți citesc”.
Dar întrebarea rămâne: ar trebui guvernele să recompenseze financiar ceva ce, în mod tradițional, a fost considerat un lucru pe care îl faci pentru plăcere? Milkman vede lucrurile diferit: „Subvenționăm, și chiar impunem, multe alte forme de educație.” Așadar, de ce nu am recompensa și cititul?



Nu există încă comentarii aprobate.